Prima mea experienta cu adrenalina a fost acum muuuulti ani de zile si a constat intr-un salt cu parasuta. Majoritatea spun ca oamenii care fac astfel de “gesturi” sunt impulsivi si reactioneaza din instinct. Nu stiu altii cum sunt, dar eu in capul meu sunt foarte rationala. Am cerut sa sar cu un instructor pentru care aveam deja recomandari de la mai multe persoane. In timp ce m-a echipat, mi-a explicat rolul fiecarui obiect folosit, intregul proces si chiar si motivul pentru care avusese loc un accident in urma cu doar o saptamana. Mi-a spus ca la fiecare zbor exista parasuta de rezerva. De asemenea, se folosesc instrumente de masurare a altitudinii pentru a sti cand trebuie deschisa parasuta. Mai mult, fiecare instructor de tandem are senzori care ii masoara pulsul si, in cazul in care nu se mai detecteaza puls, parasuta de urgenta se deschide automat la o anumita inaltime de sol (probabil aterizarea nu este dintre cele mai line, dar macar mai ai o sansa 😂). In fine, pentru mine totul a parut foarte calculat, controlabil si sigur si m-am simtit in siguranta pe tot parcursul experientei.
Apoi, la ceva timp, am vrut sa incerc ceva nou si m-am dus sa zbor cu parapanta. La 9:00 dimineata am urcat cu inca alti cativa aventurieri si instructori cu telescaunul si am asteptat min 1h in frig pentru ca vantul era prea puternic. Mai frumos, telescaunul nu mergea la acea ora si pentru coborare, deci eram captiva acolo. Intre timp ne-am pregatit de vreo 2 ori de decolare si am renuntat din cauza vremii. Aici nici urma de parapanta de rezerva, de senzori, nimic… La un moment dat a venit un francez (singur), i-a intrebat pe instructori cam pe unde se poate ateriza, i-au aratat zona dintre case, pana in cimitir 🙂, dar i-au spus ca la vantul acela nu se poate zbura. Acesta nu a parut impresionat, si-a pregatit parapanta si p-aci ti-e drumul. Toti se uitau dupa el cu un amestec de groaza si admiratie. La un moment dat era cat pe-aici sa i se intoarca parapanta de la vant ceea ce a starnit reactii de genul “bai…. si i-am spus sa nu zboare”, dar slava Domnului a reusit sa o redreseze si sa aterizeze in siguranta. In fata acestei dovezi evidente, instructorul a decis ca zburam si noi 😳 Pai si vantul, conditiile neprielnice, parapanta aproape rasucita etc?! Nu, acum este totul ok… intr-adevar experienta a fost ok, dovada ca scriu aceste randuri si ca am toate dotarile fizice pe care le aveam si inainte de zbor 😀 Insa a fost o experienta de care nu m-am putut bucura, in timpul careia am fost mereu stresata si tot ce mi-am dorit a fost sa se termine cu bine. Iar in momentul in care, dupa 8 min am aterizat intreaga, am spus ca voi fi gata oricand sa sar cu parasuta, dar cu parapanta… never ever again.
De atunci am experimentat multe alte activitati cu adrenalina – am sarit inca o data cu parasuta, am facut bungee jumping, skidiving indoor etc, dar niciodata nu am mai luat in calcul zborul cu parapanta.
Anul acesta in concediu in Grecia unul din complicii care s-a intamplat sa fie in Lefkada in acelasi timp cu noi mi-a spus ca a primit cadou si urmeaza sa sara cu parapanta. Fie de la plictiseala (concediile prelungite in Grecia la mine fac parte din compromisurile ce trebuie facute pentru o familie fericita 😀), fie de la view-urile incredibile, pentru prima data m-am gandit ca poate ar merita sa mai incerc o data. Si a fost cu toootul altceva.
Ne-am intalnit la 14:00 la barul de pe o terasa (4 pasageri, toti din Romania si 4 instructori de tandem) si am mers cu masina cam 20-25 de min pana la locul de decolare de langa o antena gsm. Cald, vantul batea tocmai cat sa nu fie insuportabila caldura… Instructorul meu (Nicholas) ne-a explicat tuturor pas cu pas ce se va intampla si ce trebuie noi sa facem: parapanta va fi asezata pe pamant (a se citi pietre si pietroaie), intinsa si cu toate firele aliniate; cand o va ridica prima data ne va trage putin in spate, apoi va trebui sa alergam cat putem de repede la vale (nu inteleg nici acum cum unul din instructori purta flip-flops) pentru a putea sa fie umflata de vant si sa ne ridice. apoi va da drumul hamurilor care leaga instructorul si pasagerul in dreptul soldurilor, ne vom aseza confortabil in scaunelele de zbor si vom pluti pentru 20-25 de min pana vom ateriza pe aceeasi plaja de unde plecasem.
Zborul a fost incredibil de lin si de linistit. Am trecut pe deasupra padurilor, strazilor si masinilor, caselor si vilelor, iar cand ne-am apropiat de tarm view-ul a fost de-a dreptul breathtaking. In timpul zborului Nicholas mi-a povestit ca face cam 5 zboruri pe zi, in fiecare zi si ca vara in Lefkada 90% din timp vremea este potrivita pentru zbor. Iar iarna pleaca si zboara zilnic in Brazilia 🙂 Zboara de 15 ani, inclusiv cu copii, de preferat peste 25kg si 5 anisori ca sa fie obisnuiti cu oameni straini. A zburat si cu copii de 4 ani dar care il cunosteau deja, iar cu fetita lui a zburat prima data cand avea 3 anisori (cand pluteau in zbor aceasta i-a spus ca si-ar dori sa zboare mereu si sa nu mai aterizeze 😀). La aceasta varsta copiilor, in majoritate, nu le este teama (ca adultilor 😜), ei mai degraba sunt curiosi. Si iannis, baietelul meu, a insistat ca vrea sa zboare si el, dar unul din parinti (nu spunem care…) nu a fost de acord in ruptul capului nici macar cu o varianta scurta a zborului. Iar cum la noi este democratie si sub 18 ani nu se voteaza… se pare ca va mai avea putin de asteptat pana devenim mai convingatori 😂
Iar eu acum, dupa a doua experienta de zbor cu parapanta, am ramas cu amintiri atat de frumoase cat poate o sa mai zbor si a treia oara, mai ales daca ajung intr-un alt cadru pitoresc si diferit…
